Cuvântul înainte semnat de prof. Elena Simina Tanasescu la volumul „Dreptul constituţional al Uniunii Europene” – autor Robert Schuetze

În 2012, când a fost publicată varianta finală a studiului său despre federalismul american[1] considerat ca o versiune avant la lettre a pluralismului juridic ambiental şi dominant astăzi mai ales la nivelul doctrinei juridice europene, viziunea lui Robert Schuetze cu privire la influenţa pe care doctrina şi, mai ales, practica nord-americană în materie de suveranitate partajată ar trebui sa o aibă asupra integrării europene era deja destul de clară. Nu în mod întâmplător, la finalul unei analize detaliate cu privire la patru veritabile conflicte constituţionale (între statele federate şi statul federal) din istoria SUA, el ajungea la concluzia că ceea ce a salvat federaţia americana de la destrămare a fost tocmai viziunea originală pe care aceasta a avut-o cu privire la conceptul de suveranitate: considerată duală, aceasta se poate lesne acomoda cu existenţa concomitentă a unei suveranităţi a statelor distinctă de cea a federaţiei, fără ca acest lucru să aducă în prim plan delicata problemă a unei eventuale ierarhii ori supremaţii între ele. Pe cale de consecinţă, afirma el, «constituţionalismul european are multe de învăţat din istoria constituţională nord-americană (şi viceversa)». Introvertirii şi anistoricităţii de care, aprecia el, dă dovadă Uniunea Europeană atunci când clamează caracterul său original – sui generis – în privinţa absenţei unui „punct al lui Arhimede” pentru sprijinirea şi răsturnarea oricărei forme de ultimă legitimitate juridică ar trebui să îi fie opus pragmatismul american, ce a permis apariţia unui veritabil pluralism juridic avant la lettre. Sau, altfel spus, pluralismul juridic, astăzi dominant în doctrina de drept european, nu este altceva decât proza à la Monsieur Jourdain cu privire la federalismul ambiental, omniprezent dar nemărturisit, din cadrul Uniunii Europene. Însă cititorii avizaţi ştiau că aceasta era viziunea lui Robert Shuetze încă din 2010, când şi-a publicat într-o primă variantă, mai puţin elaborată, proiectul iniţial al aceluiaşi studiu pe platforma electronică SSRN.

Prin urmare, atunci când, tot în 2012, Robert Schuetze a publicat o carte de autor cu privire la Uniunea Europeană, sub un titlu pe cât de simplu, pe atât de tranşant, nimeni nu a mai fost surprins de afirmaţia că ar exista un „drept constituţional al UE”. A vorbi astăzi fără niciun fel de explicaţii preliminare despre dreptul constituţional al Uniunii Europene a devenit tot atât de banal ori firesc precum orice discurs despre constituţionalism în secolele XIX şi XX. Dacă dezbaterea referitoare la constituţionalizarea dreptului intern al statelor a început şi s-a desăvârşit în a doua jumătate a secolului XX, cea privitoare la constituţionalizarea dreptului internaţional şi a diferitelor sale instituţii ori ramuri specializate a început tot atunci, dar s-a răspândit larg abia la începutul secolului XXI. Viteza de producere şi de circulaţie a ideilor, accelerată de globalizarea tot mai accentuată în contemporaneitate, a făcut însă ca ceea cu doar 10 ani în urma părea revoluţionar să fie privit astăzi drept aproape perimat. Şi astfel, prezentarea dreptului instituţional şi a sistemului normativ al Uniunii Europene, care tradiţional pornea de la evidenţierea caracterului de excepţie al integrării europene faţă de regula cooperării internaţionale, poate fi lesne realizată într-o nouă cheie de lectură, ce porneşte de la premise asemănătoare cu analiza oricărei forme de organizare de tip federal. Structura politică a Uniunii Europene este explicată exclusiv prin prisma unei viziuni de tip federalist, fără a se aminti nimic despre interguvernamentalismul de la începuturi. Însăşi istoria devenirii Uniunii Europene şi a transfigurării celor trei comunităţi europene iniţiale capătă patină constituţională. Ontologic vorbind, Uniunea Europeana se prezintă ca un corp organic crescut în spirit constituţional. De aici şi până la analiza modului în care procedurile stabilite în tratatele fondatoare limitează puterile actorilor politici nu mai este decât un pas şi niciun cititor nu ar trebui sa fie considerat neatent dacă la simpla lectură a planului de lucru anunţat de autor şi-ar pune întrebarea de a şti dacă se află în prezenţa unui manual de drept constituţional din cadrul unui stat ori în faţa unei lucrări de drept european. Doar modul de abordare al sistemului normativ al Uniunii Europene, prin prisma efectelor sale specifice şi de neevitat în orice analiză riguroasă, lămureşte cititorul ce ar dori să îşi contureze în mod rapid  o impresie cu privire la natura cărţii: vechea şi eterna dispută între supremaţie şi prioritate[2] nu poate fi evitată din discursul contemporan de drept european şi numai acest indiciu stabileşte o punte de legătură între abordarea tradiţională a analizelor despre Uniunea Europeana şi cea novatoare a lui Robert Schuetze.

Noutatea adusă de Robert Schuetze nu constă însă în abordarea de tip federalist a integrării europene; aceasta este cunoscută în literatura de specialitate încă de la apariţia celor trei comunităţi istorice europene. Originalitatea lucrării transpare mai ales în subînţeleasa dimensiune comparatistă, în analiza de tip contextual, în tratarea Uniunii Europene prin prisma unei grile ce aminteşte de separaţia puterilor în stat şi în prezentarea argumentelor proprii, fundamentate pe o extrem de bogată practică institutională şi, mai ales, jurisprudenţială. Ca orice lucrare voit provocatoare, cartea lui Robert Schuetze incită la lectură şi la dezbatere deopotrivă şi, fie şi numai în virtutea acestei din urmă trăsături, merită atenţie dedicată. Lectură plăcută tuturor celor atenţi la nuanţe!

[1] R. Schuetze, Federalism as Constitutional Pluralism: «Letter from America», în «Constitutional Pluralism in the European Union and beyond», Matej Avbelj & Jan Komárek (ed.), Hart Publishing, Oxford, 2012.
[2] E.S. Tănăsescu, Comentariu la decizia Curţii Constitutionale nr. 59/2007, Curierul Judiciar nr. 5/2007, p. 1.

ARDAE si CSDE vor organiza in 27 martie 2013 conferinta “Dreptul constitutional al Uniunii Europene”.