Skip to content


CSDE&ARDAE: stagii de practica

STAGII DE PRACTICĂ

 Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetari Juridice al Academei Române in colaborare cu Asociatia romana de drept si afaceri europene (ARDAE) anunţă posibilitatea efectuării de stagii de practică de către tineri cercetători – studenţi, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi.

 Direcţii de practică în activitatea de cercetare şi organizare a cercetării:

A. Activitate de documentare-cercetare juridică:
– documentare pentru anumite teme, inclusiv rezumate pentru anumite subiecte (în special, din actualitate);
– recenzii ale volumelor, rezumatul sumarelor revistelor de specialitate şi al articolelor de specialitate din ţară;
– bibliografii din/ale reviste/lor în domeniul de referinţă;

B. Activitate de traducere
– traducerea şi adaptarea anumitor materiale;
– traducerea de articole pentru Revista română de drept european si EuRoLaw;

C. Organizare şi relaţii publice:
– organizarea conferinţelor;
– redactează informari succinte privind evenimentele din domeniul dreptului european;
– crearea/dezvoltarea unui site internet;
– crearea şi menţinerea unei baze de date referitoare la dreptul UE;
– activitaţi de PR, crearea şi menţinerea reţelelor de specialişti;
– activităţi de comunicare şi publicitate a activităţilor.

Activităţile sunt enumerate cu caracater exemplificativ. Persoanele care participă la stagiile CSDE trebuie lucreze între 7 şi 12 ore/ săptămână, pentru un interval de 3 săptămâni.

Stagiarii CSDE vor beneficia de:
– accesul la bazele de date de specialitate (a se vedea www.anelis.ro);
– posibilitatea de a participa la evenimentele/conferinţele organizate de CSDE, ARDAE si partenerii acestora –  interacţionând astfel cu specialisti din domeniu;
– recompensarea cu materiale (cărţi, reviste) publicate de către editurile partenere; stagiul nu este remunerat.

Documente necesare:
• scrisoare de intenţie;
• CV în format european în limba română;
• copia actului de identitate;
• copia adeverinţei de student/masterand/doctorand/absolvent sau a unui act care dovedeşte afilierea instituţională;
• facultativ, copie după scrisoarea de recomandare din partea unui profesor, semnată şi conţinând datele de contact ale semnatarului.

Candidaţii trebuie să fie cel puţin înscrişi în anul al doilea, la nivel de studii de licenţă.
Stagiarul are obligaţia de a verifica posibilitatea recunoaşterii stagiului de practică de către instituţia unde îşi desfăşoară activitatea.
Dosarele se depun la sediul Institutului de Cercetări Juridice
Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, et. 4 – “Casa Academiei”.
Tel: 0752 124 539 / 021 318 81 30 Fax: 021 318 24 53
Se pot trimite prin e-mail – mihai.sandru@csde.ro – CV-ul si scrisoarea de intentie, urmand ca in ziua programata pentru interviu, dosarul sa fie completat.

Vor fi contactate pentru interviu, doar persoanele al caror dosar a fost selectat.  Interviul constă într-o discuţie referitoare la abilităţile viitorului stagiar, în funcţie de domeniul în care doreşte să efectueze stagiul, şi eventual stabilirea unui program de cercetare sau a unei activităţi.

Umatoarea data limita pentru depunerea dosarelor, in forma mentionata anterior, este 11 martie 2015.
Procesul de selecţie cuprinde două etape eliminatorii: selecţia pe bază de dosar şi interviu. Interviul va fi programat dupa data limita de depunere a dosarelor.
Pentru alte detalii mihai.sandru@csde.ro

Teme de cercetare 2012-2013

Coordonator – Prof. univ. dr. Mihai Şandru, CS II,

Institutul de Cercetări Juridice, Academia Română

EDITURI PARTENERE: Editura C. H. Beck, Editura Universitara, Editura Wolters Kluwer, Editura Universul Juridic.

Parteneri media: juridice.ro.

Răspunsuri la întrebări:

Intrebare: Care este perioada in care se va desfasura stagiul de practica?
Răspuns: Dupa finalizarea celor doua etape de selectie, va incepe perioada de stagiu. Stagiul de practica trebuie sa fie continuu. Cu toate acestea se va crea un cadru flexibil, astfel incat sa nu fie constrangatoare situatia pentru persoanele care participa la acest stagiu de practica. In mod exceptional, pentru cauze motivate, stagiul de practica ar putea fi fragmentat.

Intrebare: Vor mai apeluri pentru stagii?
Raspuns: Da, vor mai fi apeluri pentru stagii de practica. Vor fi anuntate pe site si de partenerii media.

Intrebare: La stagiul de practica ar putea participa si persoane care nu sunt in sistemul educational (studenti, materanzi etc.)?
Raspuns: Aceasta problema este in curs de solutionare. UPDATE. Raspunsul final este nu. Pentru personele care nu sunt in sistemul educational se poate discuta despre voluntariat.

 

Posted in Despre noi, Volunariat si stagiari.


0 Responses

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.

You must be logged in to post a comment.